Celulă de criză la Ministerul Transporturilor, după incidentul din Breaza. 16 trenuri sunt BLOCATE în gări

Celulă de criză la Ministerul Transporturilor, după incidentul din Breaza. 16 trenuri sunt BLOCATE în gări
Publicat: 31/10/2017, 21:30

„Începând cu ora 17.15, la nivelul Ministerului Transporturilor s-a instituit o celulă de criză pentru gestionarea cât mai eficientă a situației legate de incidentul feroviar din zona Haltei Breaza. Coordonarea celulei de criză este asigurată de Secretarul de Stat Ninel Cercel. Din această structură mai fac parte: Secretarul de Stat pe domeniul rutier Florin Biban și directorii generali ai Companiilor Feroviare – CFR Infrastructură, CFR Călători, CFR Marfă și AGIFER”, se arată în comunicatul emis.

La fața locului sunt mobilizați reprezentanții serviciilor de siguranță a circulației de la toate companiile implicate, precizează MT.

După finalizarea operațiunilor din zona Haltei Breaza, ministrul Transporturilor a dispus o comisie de cercetare care va analiza cauzele producerii acestui incident și va propune măsuri pentru ca asemenea evenimente să nu se repete.

La ora transmiterii acestei știri, 16 trenuri de călători sunt oprite în gările de pe Valea Prahovei – Comarnic (trenul 15934 de la ora 16.58 și trenul 14038 de la ora 17.08), Câmpina (trenurile 1633 de la ora 18.00, 12472 de la ora 18.45 și 3007 de la ora 18.33), Valea Largă (trenul 3010 de la ora 17.43 și trenul 1635 de la ora 18.30), Sinaia (trenurile 1746 de la ora 18.30 și 1731 de la ora 18.43), Azuga (trenul 1646 de la ora 19.44), Buda (trenurile 1741 de la ora 19.37 și 3009 de la ora 19.43), Florești Prahova (trenurile 1643 de la ora 18.59 și 14035 de la ora 19.36), Bușteni (trenurile 13012 de la ora 19.10 și 1622 de la ora 19.25) – din cauza evenimentului feroviar din zona Haltei Breaza, potrivit CFR Infrastructură.

În jurul orei 16.50 s-au semnalat scurgeri de conținut dintr-un vagon al unui tren de marfă. Trenul transporta nitrat de amoniu de la Tg Mureș la Ploiești Triaj. Trenul a fost oprit între stațiile Comarnic și Câmpina pentru intervenția ISU și a reprezentanților firmei pentru care se efectua transportul.

Din motive de siguranță, traficul feroviar a fost oprit și s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact pe tot intervalul feroviar Câmpina – Comarnic.

În jurul orei 20, pompierii au reușit să înlăture pericolul de explozie din gara Breaza. Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că incendiul a fost localizat, iar vagonul afectat de incendiu a fost decuplat.

De asemenea, IGSU a anunțat că incendiul a fost lichidat, iar persoanele evacuate vor reveni la locuințele lor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Cât costă o noapte de cazare la mare de la 1 iunie! Prețurile în Mamaia...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Care va fi ultima ființă de pe Pământ?
×